Produse apicole:
Lăptișor de matcă
Miere
Polen
Păstură
Propolis
Venin
Apilarnil
Lăptișor de matcă
Miere
Polen
Păstură
Propolis
Venin
Apilarnil
Lăptișorul de matcă este o secreție produsă de albine care este utilizată pentru a hrăni reginele, atât adulte cât și în stadiul de larvă. Este secretat în glandele albinelor lucrătoare, și folosit pentru a hrăni toate larvele din colonie. Lăptișorul de matcă reprezintă un produs apicol de excepție, care are cel mai mare conținut de vitamine raportat la unitatea de volum. Are proprietăți imunostimulatoare și vindecătoare excepționale, iar efectele sale asupra corpului uman sunt mai mult decât benefice. Lăptisorul de matcă reprezintă hrana reginei stupului. Tot cu lăptișor de matcă sunt hrănite și larvele, însă numai în primele trei zile de viață, ulterior hrănindu-se cu miere și polen. Lăptișorul de matcă este o substanță secretată de glandele hipofaringiene ale celor mai tinere albine, în zilele a șasea și a patrusprezecea de viață, substanță cu care va fi hrănită matca și puietul în primele trei stadii de dezvoltare larvară. Dacă am analiza cât trăieste o matca în comparație cu o albină lucrătoare, am constata că există o diferență de până la zece ori. Concret o matcă poate trăi între 4 și 6 ani, iar o albină trăieste în medie circa 40 de zile. Matca nu se naște matcă, ci este și ea o albină ca oricare alta. Însă, în funcție de evoluția ei în acele prime trei zile de stadiu de larvă, când este hranită cu laptișor de matcă, o albină va fi aleasă să fie regina stupului, iar albinele doici (cele care secretă lăptișorul de matcă) o vor hrăni din acel moment exclusiv cu acest elixir apicol. Așadar efectele lăptișorului de matcă vorbesc de la sine în acest exemplu. Mierea de albine a fost prima substanță dulce folosită de om, fiind prețuită în special de preoți în cadrul diverselor ritualuri. Există suficiente mărturii că în civilizațiile antice mierea era folosită, printre altele, la prepararea unei băuturi alcoolice la care se adăuga polen și levuri din faguri, însă, cele mai vechi documente referitoare la miere sunt două fragmente scrise în limba sumeriană. De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare și folosire a mierii. Babilonienii și diferitele civilizații străvechi din India și China, utilizau mierea atât ca medicament cât și la ritualuri și ceremonii. În Vechiul Testament găsim scris "miere" de peste 60 ori. În Grecia antică s-a scris mult despre producerea de miere. Hipocrate recomanda mierea pentru vindecarea unor afecțiuni (gastrointestinale, renale, respiratorii) și pentru tratamentul plăgilor. Dioscoride, autorul unei cărți în cinci volume, „De Materia Medica”, trata plăgile fistulizate folosind mierea în aplicații locale. Pliniu indica mierea în asociere cu untură de pește la tratarea rănilor infectate. Musulmanii foloseau mierea ca un leac bun pentru orice boală. Folosirea mierii în alimentație (ca hrană, băutură, conservant), în medicină, în ritualurile religioase a fost în continuă creștere până la descoperirea zahărului din trestie și sfeclă. În anul 1871 a fost descoperită invertaza, (o enzimă care grăbește conversia zahărului în glucoză și fructoză). Clasificare
Proprietăți fizice Mierea este un aliment cu gust dulce și parfumat, cu aspect semifluid, vâscos sau cristalizat și culoare specifică, având un conținut mare de zaharuri și substanțe minerale, vitamine, enzime, acizi organici. Culoarea. În raport cu substanțele colorate care se găsesc în nectar și care sunt pigmenți vegetali-caroten, clorofilă, xantofilă- culoarea mierii diferă de la incolor până la neagră. La mierea de nectar predomină culoarea galbenă. Mierea strânsă la începutul primăverii are o culoare de un galben viu, până la portocaliu. Cu timpul, mierea își pierde culoarea inițială, de obicei se închide la culoare, iar în timpul cristalizării se deschide. Polenul (din latină pollen) este o pulbere de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice, ce provin din anterele staminelor. Polenul mai este definit și ca o pulbere galbenă produsă de staminele fanerogamelor, celulele reproducătoare mascule. Polenul și mierea sunt singurele resurse alimentare care s-au descoperit că conțin 22 de nutrienți. Din această cauză polenul este considerat ca „aliment complet”.
Polenul conține substanțe indispensabile vieții ca: Aminoacizi(metionina. Valina, jizina, cistina, glutamina. etc.) care accelerează funcționarea ficatului și implicit dezintoxicarea organismului; Grăsimi și mai ales acizi nesaturați - linol, acid linolic, acid arahidonic. - care joacă un rol important în prevenirea arterosclerozei fermenti, hormoni, vitamine, flavonoizi. necesari organismului, pentru mărirea puterii de rezistență. Polenul conține de 20 de ori mai multa vitamina A decât morcovul, și tot asemenea provitamina A. Un gram de polen conține suficientă rutină pentru a asigura prevenirea hemoragiilor la nivelul crierului, inimii sau retinei. Vitamina E reduce parțial afecțiunile provocate de bioxidul de carbon și de bioxidul de sulf, gaze atât de periculoase pentru orăseanul zilelor noastre. Suplimentarea cu polen a regimului alimentar adaugă organismului substanțe de bază ale acizilor nucleici, realizându-se astfel o modernă terapie celulară necostisitoare. |
Păstura, numită și pâinea albinei, este un produs apicol derivat din polen ce constituie una din rezervele de hrană ale albinelor.
Polenul este colectat de albinele lucrătoare de pe plante și depozitat în celulele fagurelui. Ulterior este presat și îmbogățit cu enzime și acoperit cu un strat subțire de miere. În decurs de trei luni au loc numerose transformări biochimice prin fermentare care asigură conservarea și mai buna digestibilitate a pasturii. Păstura are culoare cafenie închisă cu gust dulce-amar-acrișor datorită procesului de fermentare. Păstura este un aliment bogat în carbohidrați, proteine, vitamine, aminoacizi și acid lactic pentru hrana albinei. Forme de prezentare Păstura în fagure – în forma ei naturală, constă din bugăți de fagure ale căror celule sunt umplute la 1/3 sau 1/2 din volumul lor. Se păstrează la loc uscat și răcoros, putând fi ușor atacată de viermele de păstură. Pastă de păstură - păstură amestecată cu ceară, de obicei se dă prin mașina de tocat și se amestecată cu miere. Se păstrează bine datorită mierii. Păstura granulată - granule de păstură în forma de hexagon alungit, curățite de ceară și boștină. Se păstrează în congelator, ferite de lumină, în vase închise ermetic. Datorită faptului că anterior a fost curățită se consumă cu plăcere. |
Propolis, numit și clei de albine, este o substanță rășinoasă aromată colectată de albine din mugurii și axilele frunzelor anumitor copaci și folosită pentru acoperirea pereților interiori din stup, astuparea găurilor și a crăpăturilor stupului, lipitul fagurilor de rame și acoperirea dăunătorilor intrați și omorâți în stup. Are proprietăți terapeutice (bactericide, antivirale, antimicotice, antiinflamatorii, anestezice, analgezice, regeneratoare, antitoxice) cunoscute încă din Antichitate, având și o acțiune bioactivă puternică. Propolisul este folosit ca produs apicol terapeutic în medicina populară pentru tratarea diferitelor afecțiuni, iar în Egiptul Antic era folosit pentru mumificarea cadavrelor. Conține un complex de antibiotice vegetale și elemente chimice de care organismul uman are nevoie (Fe, Zn, Cu, Co, Mn, Mo, Al, V, Ca, Si, St, Ba).
Producerea propolisului Albinele colectează o substanță aromată cu aspect de rășină de pe cel puțin 20 de specii de arbori, în special de pe mugurii de plop și de arin, de pe frunzele, mugurii și scoarța coniferelor și a plopilor, a salicaceelor (sălcii) și a prunilor. Materiile rășinoase astfel culese sunt prelucrate de albine specializate prin amestec cu secreții salivare și ceară. Producerea propolisului se face în același timp cu cea a mierii și se realizează de către albinele specializate, în zilele călduroase, când temperatura este mai mare de 20 °C, moment în care acesta devine plastic. De la un stup se poate recolta o cantitate de 100 - 400 g de propolis, în funcție de regiune. Proprietăți fizice Propolisul se prezintă ca o masă lipicioasă de culoare variabilă între verde, maro și negru, având miros aromat de rășini și balsamuri. Este solubil în alcool și eter și greu solubil în apă. Greutatea specifică este de 1,112 -1,136 g/cm³. Punctul de topire este situat între 70 - 120 °C. La temperatura de 37 °C se înmoaie, iar la temperaturi scăzute este casant. Compoziție Propolisul este compus din rășini vegetale, balsam de diferite compoziții, ceară, uleiuri eterice, fier, microelemente - cupru, zinc, mangan, cobalt-, la care se adaugă polen, flavonoide, secreții ale glandelor salivare ale albinelor. Compoziția chimică reprezintă un amestec de substanțe, în special: derivații flavonici, acidul ferulic (activ contra germenilor Gram pozitiv și Gram negativ), ceruri, aminoacizi, balsamuri, fermenți, microelemente (siliciu, magneziu, cupru, molibden, arsen, staniu, aluminiu, vanadiu, wolfram, fier, aur, iridiu, calciu, cadmiu, cobalt, stronțiu), substanțe antibiotice, rășini, acizi aromatici, acizi. Compoziția propolisului variază în funcție de specia vegetală de pe care s-a cules, dar, în medie, acesta conține 55% rășini și balsamuri, 30% ceruri și 10% uleiuri eterice, proporții care sunt asemănătoare pentru orice fel de propolis. |
Apilarnilul este un produs apicol natural, obținut din larvele de trântor care constituie materia primă principală. Acestea la vârsta de 7 zile sunt recoltate integral obținându-se astfel apilarnilul.
Producerea apilarnilului
În mod normal, sezonul apicol activ este în perioada mai-iulie. Asta într-o colonie de albine constituită ca o unitate biologică. Într-o astfel de colonie, numărul indivizilor masculi este de 400-1800 trântori rareori numărul lor depășind 2000. Într-o colonie de albine numărul de trântori pe care îi crește și îi tolerează este limitat și depinde de comportamentul coloniei ca un tot unitar. Numărul de trântori crescuți și tolerați într-o colonie de albine satisface necesarul biologic și fiziologic normal de masculi pentru a asigura împerecherea mătcilor pe cale naturală. Cantitatea larvelor de trântor existentă în condiții normale nu poate depăși în medie 8000 larve într-un întreg sezon apicol. Din întregul proces ontogenetic de dezvoltare a trântorilor, pentru cultura de apilarnil prezintă interes în mod special doar stadiul embrionar și larvar în complexul condițiilor de mediu și al posibilelor intervenții în scopul obținerii unei producții eficiente utilizând în acest scop colonii de albine foarte puternice.
Recoltarea și depozitarea
Apilarnilul recoltat se depozitează în recipiente de plastic alimentar, de capacitate mică. Temperatura de conservare a produsului este între -5 și -20°C.
Proprietăți
Apilarnilul este un produs apicol natural obținut din stup. Are proprietăți biotrofice, energizante, vitalizante, tonifiante și psihotonice, ajută la refacerea sistemului imunitar.
Producerea apilarnilului
În mod normal, sezonul apicol activ este în perioada mai-iulie. Asta într-o colonie de albine constituită ca o unitate biologică. Într-o astfel de colonie, numărul indivizilor masculi este de 400-1800 trântori rareori numărul lor depășind 2000. Într-o colonie de albine numărul de trântori pe care îi crește și îi tolerează este limitat și depinde de comportamentul coloniei ca un tot unitar. Numărul de trântori crescuți și tolerați într-o colonie de albine satisface necesarul biologic și fiziologic normal de masculi pentru a asigura împerecherea mătcilor pe cale naturală. Cantitatea larvelor de trântor existentă în condiții normale nu poate depăși în medie 8000 larve într-un întreg sezon apicol. Din întregul proces ontogenetic de dezvoltare a trântorilor, pentru cultura de apilarnil prezintă interes în mod special doar stadiul embrionar și larvar în complexul condițiilor de mediu și al posibilelor intervenții în scopul obținerii unei producții eficiente utilizând în acest scop colonii de albine foarte puternice.
Recoltarea și depozitarea
Apilarnilul recoltat se depozitează în recipiente de plastic alimentar, de capacitate mică. Temperatura de conservare a produsului este între -5 și -20°C.
Proprietăți
Apilarnilul este un produs apicol natural obținut din stup. Are proprietăți biotrofice, energizante, vitalizante, tonifiante și psihotonice, ajută la refacerea sistemului imunitar.